Poate că nu ești singur pentru că n-ai găsit persoana potrivită
Sunt oameni care spun că își doresc o relație, dar care, dacă ar întâlni mâine persoana potrivită, probabil ar considera că a apărut într-un moment extrem de prost. Au prea mult de muncă, prea multe planuri, prea puțin timp și o viață organizată atât de bine în jurul propriilor nevoi, încât un alt om ar deveni mai degrabă o problemă logistică decât un motiv de bucurie.
Și totuși, se întreabă de ce sunt singuri.
Cred că merită să vorbim despre contradicția asta, pentru că există o diferență între a-ți dori o relație și a fi dispus să trăiești una. Prima variantă nu te costă nimic. Poți să-ți imaginezi seri romantice, vacanțe în doi și pe cineva care te așteaptă acasă. A doua presupune să schimbi, măcar uneori, ceva în felul în care îți trăiești viața. Iar aici începe problema.
Unii oameni nu sunt singuri pentru că nu au întâlnit pe cineva potrivit. Sunt singuri pentru că nu mai există loc pentru altcineva în viața lor. Nu e obligatoriu să renunți la carieră sau la independență pentru o relație, dar nici nu poți să-i oferi cuiva doar intervalele orare care îți rămân libere după ce ai terminat tot ce consideri important.
Mai există apoi categoria celor care au timp pentru o relație, dar nu și disponibilitatea de a fi cunoscuți cu adevărat.
Aceștia pot fi fermecători la primele întâlniri. Știu să flirteze, să întrețină conversația, să creeze senzația că între voi se întâmplă ceva special. Dar când apropierea nu mai înseamnă doar atracție, ci și vulnerabilitate, lucrurile se schimbă. O întrebare sinceră devine incomodă, o discuție despre viitor pare prematură, iar o nevoie emoțională este interpretată drept presiune.
Uneori, omul din fața ta nu fuge de o relație. Fuge de momentul în care nu mai poate controla felul în care este perceput.
Iar aici mi se pare că apare una dintre cele mai nedrepte situații: întâlnești pe cineva care chiar își dorește să construiască ceva cu tine, dar îl ții suficient de aproape cât să nu plece și suficient de departe cât să nu te simți obligat să te implici. Îi oferi speranță cât să mai aștepte puțin, apoi te retragi când începe să creadă că lucrurile devin serioase.
Poate că nu intenționezi să rănești pe nimeni. Dar faptul că nu ai intenții rele nu înseamnă că nu faci rău. La un moment dat, indisponibilitatea emoțională nu mai este doar o problemă personală. Devine ceva ce îi faci altui om.
Și mai este o categorie despre care vorbim mai puțin: oamenii care nu găsesc pe nimeni suficient de bun pentru ei.
Au întotdeauna un motiv pentru care celălalt nu se ridică la nivelul așteptărilor. Nu este suficient de inteligent, nu are destul succes, nu câștigă suficient, nu este destul de cultivat sau nu are ambițiile potrivite. Uneori, standardele sunt perfect legitime. Alteori, ele devin un sistem de apărare atât de eficient, încât nimeni nu ajunge suficient de aproape pentru a le putea pune la îndoială.
Mă întreb cât de mult îți poți dori intimitatea cuiva pe care îl privești, în permanență, ca pe un posibil dezamăgitor. Cum să iubești un om dacă, înainte să-l cunoști, ai început deja să-i verifici toate neajunsurile?
Poate că problema nu este că ai standarde prea înalte, ci că ai nevoie să te simți superior. Pentru că una este să cauți compatibilitate și alta este să cauți un om care să nu te facă niciodată să te îndoiești de propria valoare.
Asta mă duce la întrebarea pe care mulți o consideră incomodă: când întâlnești o persoană care a fost singură ani la rând, este legitim să te întrebi de ce?
Nu, vârsta sau statutul sentimental nu reprezintă un diagnostic. Unii oameni nu au întâlnit persoana potrivită, alții au ales să-și construiască viața în alt fel, iar alții au avut pur și simplu circumstanțe nefavorabile. Dar cred că este la fel de naiv să presupunem că toate poveștile sunt explicate exclusiv prin ghinion.
Uneori, există un tipar. Poate că omul alege mereu persoane indisponibile. Poate că nu știe să gestioneze un conflict fără să plece. Poate că își dorește să fie iubit, dar nu suportă să fie contrazis. Iar dacă toate relațiile tale se termină prost, poate că problema nu este că ai avut ghinionul să întâlnești numai oameni nepotriviți, ci că, indiferent de cine ai lângă tine, există ceva în felul tău de a fi care îi îndepărtează.
Nu spun că trebuie să te învinovățești pentru fiecare relație eșuată. Spun doar că, dacă toți ceilalți ajung să fie problema, la un moment dat devine necesar să te privești și pe tine cu aceeași sinceritate cu care îi analizezi pe ei.
Poate că nu trebuie să ne întrebăm doar de ce nu apare persoana potrivită. Poate ar trebui să ne întrebăm și ce ar găsi acea persoană dacă ar apărea mâine.
— Dacă nimeni nu e suficient de bun pentru tine, poate că tu încă nu ești pregătit pentru nimeni.