Mi-a venit o idee în minte zilele astea și, cu cât m-am gândit mai mult la ea, cu atât mi s-a părut mai greu de ignorat: oare femeile nu ajung, în anumite perioade ale vieții, să caute în bărbați două lucruri aproape opuse?
Nu spun că se întâmplă tuturor femeilor și nici că există o regulă după care, la un moment dat, schimbăm bărbatul disponibil cu unul greu de obținut. Dar am impresia că există o anumită ciclicitate în felul în care o femeie se raportează la iubire. Sunt perioade în care caută certitudine. Un bărbat prezent, atent, care spune ce simte și nu o obligă să ghicească unde se află în viața lui. Un bărbat care o caută, îi răspunde, este acolo. Poate chiar genul pe care unii îl numesc „cățeluș”: maleabil, disponibil, ușor de citit. Și există ceva foarte confortabil în asta.
Dar poate veni o altă perioadă. Una în care aceeași femeie, care până nu demult spunea că s-a săturat de jocuri, ajunge să fie fascinată de un bărbat care nu îi oferă doar certitudine, ci și sentimentul că are ceva de descoperit lângă el. Poate fi independent și greu de citit, dar nu asta îl face neapărat interesant. Poate fi mai inteligent decât ea într-un domeniu care o fascinează, mai cultivat, mai stabil emoțional, mai sigur pe el sau pur și simplu mai experimentat. Poate avea o carieră care îi deschide alte perspective, preocupări despre care ea nu știe mare lucru, un stil de viață diferit sau o lume în care ea încă nu a intrat. Poate avea mai mulți bani decât ea, nu pentru că banii îl fac mai valoros, ci pentru că, în ochii ei, reprezintă un anumit nivel de independență și stabilitate pe care încă nu îl are. Și poate exista ceva foarte puternic în sentimentul că bărbatul din fața ei o poate surprinde, provoca și, într-un fel, conduce într-un loc în care nu a mai fost.
Și atunci mă întreb: ce se schimbă? Poate nu femeia în sine. Poate se schimbă ceea ce caută să simtă.
Pentru că certitudinea și incertitudinea produc stări foarte diferite. Un bărbat disponibil îți poate da liniște. Unul greu de citit îți poate da emoție, anticipare, curiozitate. Primul îți spune: „Te vreau.” Al doilea te lasă să te întrebi: „Oare mă vrea?” Iar întrebarea asta poate ocupa uneori mult mai mult spațiu în mintea unei femei decât ar recunoaște.
De aici cred că apare și diferența dintre a-ți dori un bărbat și a-ți dori să fii aleasă de el. Când îți dorești un bărbat, te interesează cine este. Cum gândește, cum vă înțelegeți, ce fel de viață are, ce se întâmplă între voi atunci când nu mai există mister. Când îți dorești să fii aleasă de el, începe să conteze și altceva: faptul că el nu s-a hotărât încă.
Un mesaj trimis după câteva zile poate părea extraordinar. O seară în care vorbește mai deschis poate căpăta o importanță uriașă. O apropiere scurtă poate fi suficientă ca să te convingă că sub toată distanța lui există, de fapt, ceva special. Incertitudinea cosmetizează oamenii.
Când nu știi suficient despre un om, începi să completezi singură spațiile goale. Și, de cele mai multe ori, le completezi cu ceea ce ai vrea să fie acolo. Bărbatul pe care îl cunoști foarte bine nu mai are atât de mult loc pentru imaginație. Îi vezi și calitățile, și defectele. Cel pe care îl vezi doar din când în când poate deveni exact atât de extraordinar pe cât ai nevoie să fie.
Poate că de aici vine și confuzia dintre intensitate și iubire. Femeia care este iubită fără să trebuiască să lupte pentru asta poate ajunge, uneori, să simtă că lipsește ceva. Nu neapărat pentru că relația este greșită, ci pentru că nu mai există tensiunea aceea care îi ține atenția trează. Nu mai trebuie să interpreteze. Nu mai trebuie să aștepte. Nu mai trebuie să demonstreze nimic. Este iubită și atât.
În schimb, femeia care nu știe exact ce simte un bărbat poate ajunge să trăiască fiecare apropiere mult mai intens. Așteptarea are gustul ei. Incertitudinea are adrenalina ei. Iar atunci când apare, în sfârșit, un semn că este dorită, poate părea mult mai important tocmai pentru că a fost greu de obținut.
Numai că intensitatea nu este întotdeauna profunzime. Uneori este doar tensiune.
Și tocmai aici mi se pare interesantă ciclicitatea asta. Poate că, într-o anumită etapă, o femeie are nevoie să știe că este aleasă fără să trebuiască să demonstreze nimic. În alta, poate simți nevoia să fie ea cea care stârnește dorința unui bărbat greu de impresionat. Nu ne dorim întotdeauna același lucru de la iubire, chiar dacă suntem aceeași femeie.
Poate că asta explică și de ce o femeie poate privi în urmă la două relații complet diferite și să nu înțeleagă întotdeauna de ce a vrut atât de mult fiecare dintre acei bărbați. Într-un moment al vieții, a vrut să fie liniștită. În altul, a vrut să simtă că este aleasă. Și cele două nu sunt același lucru.
Nu spun că bărbatul distant este automat mai interesant și nici că bărbatul disponibil este alegerea corectă. Ar fi prea simplu. Un bărbat rezervat poate fi pur și simplu independent, iar altul poate fi indisponibil emoțional. Un bărbat foarte prezent poate fi un partener extraordinar, iar altul poate fi doar foarte bun la a oferi atenție.
Tocmai de aceea nu cred că întrebarea este „care dintre cei doi bărbați este mai bun?”. Mai interesant este să ne uităm la ce căutăm noi în momentul în care unul dintre ei apare în viața noastră.
Pentru că uneori nu bărbatul este centrul atracției, ci ceea ce ajungem să simțim în jurul lui. Cu unul ne simțim în siguranță. Cu altul ne simțim dorite tocmai pentru că trebuie să-i câștigăm atenția. Cu unul putem construi. Cu altul putem visa.
Iar uneori, poate fără să ne dăm seama, confundăm ceea ce ne tulbură cu ceea ce ne place.
Poate că bărbatul dificil nu devine mai valoros. Poate doar ne face să ne dorim mai mult să fim noi cele pe care le alege.
Și poate că aici este partea cea mai incomodă a întregii povești: uneori, nu pe el îl vrem atât de mult, cât vrem confirmarea că suntem suficient de speciale încât să ne aleagă.
— Când vrei să fii aleasă, nu mai cauți iubire, ci dovada că ai învins pe cineva.