Blogul Alexiei
Lucrurile pe care
nimeni nu ți le spune
în față.
Despre relații, oameni, bani, viața de adult și internetul care ne mănâncă de vii. Fără „depinde”, fără „fiecare cu părerea lui”. Aici spun ce cred, cu argumente și fără mănuși — iar dacă te deranjează, probabil am atins ceva.
Jurnalul
Însemnări recente
22 însemnări
Psihologie & oameni
8 însemnări
Aroganța NU este încredere în sine
Nu mă sperie oamenii care știu cât valorează. Mă obosesc cei care țin să-ți sublinieze cât valorează ei.
Dacă nimeni nu te admiră, cât de valoros mai ești?
Uneori, un străin vede în tine în cinci minute ceva ce tu n-ai reușit să vezi în douăzeci de ani.
Nu tinerii sunt „greu de înțeles”. Noi vorbim cu ei ca niște inspectori, nu ca niște oameni.
Nu se închid pentru că sunt complicați, ci pentru că simt imediat când îi iei de sus. O spun direct: tonul fals strică mai multe conversații decât orice diferență de vârstă.
Pe alții îi scuzăm imediat. Pe noi ne executăm fără proces.
Eu una pot găsi imediat context, nuanță și iertare pentru ceilalți. Când vine vorba de mine, însă, mă transform prea ușor în judecător, procuror și călău, toate în aceeași zi.
Când spui „nu” și tot tu te simți vinovat: exact aici ni s-a stricat busola
Cel mai toxic lucru la limite nu e că îi supără pe alții, ci că te fac pe tine să te simți suspect pentru un gest perfect normal. O spun direct: dacă un „nu” te aruncă imediat în vinovăție, problema nu e limita, ci dresajul.
Nu te schimbă „energia” acelui om. Te schimbă ceea ce el trezește în tine.
Să fim serioși: nu există doar oameni „magnetici”, există și versiuni din noi care sar în picioare în preajma lor. Când intră cineva și ți se schimbă vocea, problema nu e încăperea, ci locul din tine pe care l-a atins.
Uneori, cei mai sinceri oameni din viața mea n-au fost adulții care știau ce să spună
O spun direct: de multe ori am simțit mai mult adevăr într-o după-amiază cu niște puști decât în zece conversații impecabile cu adulți plictisiți. Și nu, nu mi se pare deloc puțin lucru.
Replica perfectă îți vine mereu la duș, cinci ore mai târziu. Iată ce caută mintea ta, de fapt
Nu ne bântuie orice discuție, ci fix alea în care am rămas descoperiți, prost înțeleși sau cu replica blocată în gât. O spun direct: dacă încă o repeți în cap, n-a fost „nimic”.
Viața de adult
4 însemnări
Nu mai vreau să fiu „mai bună”. Vreau să nu mă mai storc pentru aplauzele altora.
Mi s-a acrit de restarturile care sună a performanță și se termină în epuizare. De data asta nu vreau să impresionez pe nimeni; vreau doar să-mi fie bine în viața mea.
Pleci de acasă și, brusc, înțelegi cine a ținut tot circul în picioare
Abia după ce am plătit facturi, am spălat farfurii la 11 noaptea și am intrat obosită pe ușă, am priceput că „acasă” n-a fost niciodată doar un loc. A fost munca invizibilă a unor oameni pe care i-am judecat ușor și i-am înțeles târziu.
Nu ți-e dor de trecut. Ți-e dor de tine însuți, de cine erai înainte să devii prea precaut
Nostalgia asta nu are legătură cu „vremurile bune”, ci cu bucăți din tine pe care le-ai lăsat în urmă ca să supraviețuiești. Și da, uneori maturizarea seamănă suspect de mult cu o pierdere.
Viața de adult e mai puțin despre libertate și mai mult despre cât duci pe umeri fără aplauze
Ni se vinde frumos ideea de adult: libertate, control, independență. Realitatea? Facturi, alegeri obositoare, prietenii care se răresc și zile în care trebuie să fii propriul tău sprijin, chiar când n-ai chef nici de tine.
Relații
4 însemnări
Dacă vorbiți în fiecare zi, chiar nu e nimic între voi?
„Nu e nimic între noi.” Sigur?
A doua șansă: iubire sau nostalgie?
Cel mai periculos lucru după o despărțire nu este singurătatea, ci felul în care începi să uiți de ce ai plecat.
Egalitate, da. Cont comun la obligații? Nu, mersi.
Vreau aceleași drepturi, dar nu-mi vinde nimeni povestea că o relație corectă arată ca un tabel în Excel. „Jumătate-jumătate” sună frumos doar până când viața reală intră în cameră și râde.
Dorul nu e semn să te întorci. E doar sevraj emoțional, hai să-i spunem pe nume
Faptul că ți-e dor de cineva de lângă care ai plecat nu înseamnă că ai greșit. Înseamnă, de multe ori, că te agăți de fragmente bune și uiți exact motivul pentru care ai ieșit pe ușă.
Internet, social media & cultură
2 însemnări
Nu e greu să postezi. Greu e să suporți că poate nu-i pasă nimănui.
Să construiești ceva online nu înseamnă „content”, ci orgoliu, rușine, bani și nervi puși la vedere. Din afară pare un cont; dinăuntru, uneori, pare că-ți testezi demnitatea în public.
Nu, nu-l cunoști: social media ne-a făcut doar martori, nu apropiați ai prietenilor virtuali
Vedem aproape tot și înțelegem mult mai puțin decât ne place să credem. O poză îți arată decorul; povestea adevărată începe abia când lași telefonul jos și întrebi pe bune.
Bani, muncă & carieră
4 însemnări
Munca m-a ținut întreagă când totul se făcuse zob. Tot ea m-ar putea înghiți.
Banii contează, evident. Dar cine spune că munca înseamnă doar salariu fie se minte frumos, fie n-a stat niciodată singur(ă) cu propriul haos într-o zi de luni.
Nu nu poți să economisești. Doar îți cumperi supraviețuirea pe bucăți.
Pe bune acum, problema nu e mereu lipsa de disciplină. Uneori nu strici banii aiurea, ci îți plătești câteva minute de respiro într-o viață care te toacă mărunt.
Nu ești „doar obosit”. Pe zi ce trece, te stingi lent și sigur, iar tu numești asta viață normală
Burnoutul nu intră în viața ta cu sirene. Se așază frumos la masă, îți fură chef, răbdare și mințile, iar tu continui să spui că e „o perioadă”.
Vinovăția după cumpărături nu înseamnă că ești responsabil(ă). Înseamnă că te-ai obișnuit să te pui mereu la coadă.
Mă scoate din sărite ideea că orice ban cheltuit pe tine trebuie justificat ca la tribunal. Nu, nu e maturitate să-ți refuzi constant tot ce-ți face bine și să-i spui asta „responsabilitate”.
